
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Jiu primește veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva!
Evenimentul religios va avea loc miercuri, 14 octombrie 2026, începând cu ora 16:00, când credincioșii sunt invitați la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Jiu, unde va fi adus spre închinare veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre cele mai iubite și cinstite sfinte ale Ortodoxiei.
Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne așezat spre închinare timp de mai multe zile, oferindu-le credincioșilor posibilitatea de a veni să se roage, să se închine cu evlavie și să ceară ajutorul și mijlocirea sfintei înaintea lui Dumnezeu. “Toți cei care doresc să participe la acest moment deosebit sunt așteptați cu dragoste creștinească și cu sufletele deschise, pentru a lua parte la un eveniment de mare însemnătate duhovnicească pentru comunitatea din Târgu Jiu”, transmit reprezentanții lăcașului de cult.
Cunoscută drept grabnic ajutătoare și făcătoare de minuni, Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită de generații întregi de credincioși, care îi cer ajutorul cu smerenie și credință. Prin rugăciune, fiecare poate găsi mângâiere, nădejde și putere în fața încercărilor vieții, cerând sănătate trupească și sufletească, pace în familie și binecuvântare pentru cei dragi.
Preoții și comunitatea parohială îi invită pe toți credincioșii din Târgu Jiu și din împrejurimi să vină în număr cât mai mare, să se închine veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva și să înalțe rugăciuni pentru sănătate, pace, ajutor și ocrotire dumnezeiască.




