Eveniment

Prefectul Răducan intenționează să își prezinte demisia

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj și președinte USR Târgu Jiu, își va depune demisia, în cazul în care partidul din care face parte nu va susține cabinetul Luca Niculescu și va intra în opoziție și în cazul în care viitorul guvern va trece de votul Parlamentului.

„Dacă USR va fi în opoziție, atunci, 100%, și prefectul județului Gorj va trebuie desemnat din partea coaliției care se va afla la guvernare. În aceste condiții, locul meu nu mai este acolo și îmi voi prezenta demisia“, a precizat Corneliu Răducan Morega.

Acesta a spus că va refuza o propunere de a continua în fruntea Prefecturii Gorj: „Nu există vreo variantă în care eu să rămân prefect, dacă partidul din care fac parte nu se va afla la guvernare. Se negociază cu toate partidele și urmează ca joi să fie prezentat în Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, iar miercurea următoare să aibă loc votarea“.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *