Actualitate

Cum ne afectează radiațiile fără să ne dăm seama! Câteva sfaturi utile

Cu toții avem un telefon în buzunar și multe alte dispozitive acasă care ne fac viața mai ușoară, însă de cele mai multe ori pierdem din vedere prețul pe care îl plătim. Și aici nu mă refer la bani, ci la sănătatea noastră care a devenit un fel de monedă de schimb pentru aceste dispozitive pe care noi le utilizăm în fiecare zi. Ele ajung să fie folosite de nenumărate ori într-un interval de douăzeci și patru de ore, iar astfel expunerea la radiații crește exponențial. Majoritatea s-a obișnuit acestui stil de viață modern, dar puțini sunt conștienți de faptul că sănătatea le este pusă în pericol de această tehnologie. Pe scurt, dispozitivele emit un câmp electromagnetic, iar în funcție de intensitatea curentului care alimentează acel dispozitiv și a informațiilor pe care le schimbă prin wifi, bluetooth sau celular cu alte dispozitive, acesta devine mai puternic sau mai puțin puternic. Există două tipuri de radiații într-un câmp electromagnetic: radiații ionizante – cu frecvență medie spre ridicată și radiază cel mai puternic și radiații neionizante – cu frecvență joasă spre medie și o putere de radiație mai slabă

Știu că timpul fiecăruia dintre noi este prețios, însă înainte de a trece mai departe îți propun câteva sfaturi rapide pentru a te proteja de radiații eficient, iar dacă în cele din urmă dorești să aprofundezi acest subiect poți derula până la finalul articolului.

Evită purtarea telefonului în buzunar sau la piept

  Aceste locuri sunt cele mai accesibile când vine vorba de poziționarea mobilului, însă din ce în ce mai mulți specialiști avertizează asupra riscurilor la care ne expunem dacă ținem telefonul mobil în buzunarul de la pantalon sau în cel de la piept. Trebuie să ai în vedere distanța dintre suprafața pielii și mobil, distanță ce ar trebui sa fie cât mai mare cu putință. Ar fi de preferat să pui telefonul într-o geantă atunci când mergi la școală ori la serviciu, pe masă dacă ești la birou sau poți pur și simplu să îl lași acasă când ieși să faci o plimbare în natură.

   Redu timpul vorbit la telefon sau vorbește pe difuzor

  Există dovezi semnificative și tot mai concludente în ceea ce privește legătura dintre utilizarea excesivă a telefonului mobil și anumite tumori cerebrale. Se pare că telefonul mobil nu numai că poate spori tumorile preexistente, ba chiar poate determina apariția acestora. Uneori este iminentă utilizarea mobilului, fie pentru job, fie pentru probleme familiale, însă se pot găsi alternative precum punerea pe difuzor, dacă acest lucru este posibil, ori utilizarea căștilor. De asemenea, din comoditate, tot mai multe persoane dorm cu telefonul lângă cap. Îți dai seama la ce nivel de radiație expui organismul cu acest obicei?

  Folosește căști pe fir

Cu siguranță că în „epoca tehnologiei” în care ne aflăm tentația să folosim cele mai noi produse apărute pe piață este mare. Incluzând în această categorie și căștile bluetooth, ar trebui să fim conștienți de riscurile pe care le implică înainte de a le achiziționa. Față de clasicele căști pe fir, emit o cantitate de radiații semnificativă, creându-se între cele doua căști așa-numitul efect de încălzire a barierei de sânge din creier. Această barieră restricționează pasajul patogenilor și a moleculelor toxice în lichidul cefalo-rahidian. Este evident că utilizarea telefonului la ureche emite mult mai multe radiații, însă ca o schemă concludentă:

radiații telefon>radiații căști bluetooth>radiații căști pe fir.

  Ține router-ul WiFi departe de camera în care îți petreci majoritatea timpului

 Router-ul WiFi este prezent aproape în toate casele oamenilor, făcându-le viața mai ușoară, dar de cele mai multe ori, nimeni nu își pune întrebarea: “Cât de sigur e acest WiFi?”. Ei bine, într-o bună măsură este destul de sigur, atât timp cât este utilizat așa cum trebuie. Având în vedere multitudinea de studii care dovedesc că acesta cauzează reducerea activității creierului, a fertilității, insomnie, stres cardiac și multe altele, ar fi bine să îl folosești doar când ai nevoie, iar router-ul să fie cât mai departe de tine. Este ideal ca măcar un zid să existe între camera în care îți desfășori activitatea și locul unde este amplasat router-ul deoarece pereții absorb o parte din câmpul electromagnetic. De asemenea, îl poți opri noaptea sau când nu ai nevoie de internet pentru a reduce expunerea organismului.

  Evită folosirea unui smartwach

Într-adevăr, un ceas inteligent ne încurajează să facem mișcare, să fim mai activi și sănătoși, dar pericolul la care ne expunem când folosim acest dispozitiv ar putea întrece beneficiile pe care le oferă. Trebuie să iei în considerare faptul că un astfel de ceas se află în contact permanent cu organismul tău, fiind purtat chiar și până la 18 ore pe zi sau chiar non-stop (multe persoane îl poartă și noaptea pentru monitorizarea somnului). În cazul în care deja ai un ceas “inteligent” încearcă să-l dai jos de la mână când petreci multe ore la birou și nu ai nevoie de monitorizarea activității fizice. De asemenea, poți activa modul avion pentru a întrerupe conexiunile Bluetooth și Wifi pe ceas atunci când nu ai nevoie să primești notificări și vrei să te concentrezi asupra lucrurilor cu adevărat importante.

  Dacă ai ajuns până aici, te felicit și te invit să citești în continuare pentru a afla mai multe date științifice. Organismul tău îți va mulțumi pentru interesul pe care îl ai față de acest subiect întrucât ai fost și vei fi în continuare informat cu privire la câmpurile electromagnetice.

Pentru început, să facem o analiză separată!

 Radiațiile ionizante sunt cele mai periculoase deoarece pot rupe legăturile chimice ale moleculelor și pot converti molecule sau atomi neutri în molecule sau atomi încărcați (ioni). De exemplu, radiațiile X și gama fac parte din această categorie de radiații ionizante. Radiațiile ne-ionizante, deși nu pot rupe legăturile chimice și nici să le schimbe încărcătura energetică, nu sunt sigure nici ele în ceea ce privește sănătatea noastră. Printre dispozitivele care ne bombardează zilnic cu radiații ne-ionizante se află: telefonul, laptop-ul, instalațiile electrice, tehnologia WiFi și Bluetooth, etc., iar pentru a crede că această expunere continuă nu ne afectează sănătatea trebuie să fim indiferenți.

Telefoanele “deștepte”, la fel ca ceasurile, căștile, televizoarele și multe alte dispozitive “inteligente” sunt o tehnologie relativ nouă, iar consecințele pe termen lung sunt încă necunoscute. Mai mulți specialiști, ca de exemplu doctorul Vini Khurana-neurochirurg, se tem de o potențială epidemie globală de tumori cerebrale ce are directă legătură cu folosirea telefonului mobil. Când suni, trimiți mesaje sau folosești rețeaua celulară, mobilul trimite radio-frecvențe între antenele sale și cel mai apropiat turn celular (de semnal). Aceste transmiteri permanente de date creează un câmp electromagnetic. Sunt multe videoclipuri disponibile pe YouTube care atestă aceste radiații și absența lor atunci când activăm modul avion.

Un detaliu la care puțini sunt atenți atunci când aleg un telefon este rata specifică de absorbție (SAR), care arată cantitatea de radiații electromagnetice pe care o emite și care este, bineînțeles, asimilată de corpul nostru. Cu cât indicele SAR este mai mic, cu atât este mai sigur acel aparat. Limita SAR este de 1,6 wați pe kilogram în țările care stabilesc limita pe 1 gram de țesut și de 2,0 wați pe kilogram în țările care stabilesc limita pe 10 grame de țesut. De exemplu, un telefon actual are 0,39 W/kg (cap) și 1,37 W/kg (corp) ceea ce este în limită. Telefoane în buzunare, căști bluetooth în urechi, laptop-uri pe picioare, WiFi peste tot și multe alte exemple au determinat, însă, efecte negative asupra sănătății multor oameni.

Este adevărat că tehnologia ne ușurează existența, de la comunicare între prieteni până la utilitatea ei în carieră, însă totul vine cu un preț. Folosind aceste obiecte inteligente cu siguranță ești mai productiv, dar pe termen lung pot cauza probleme de sănătate. Este foarte bine să le folosești limitat pentru a evita orice situație neplăcută. Cu toate că dispozitivele despre care am discutat emit radiații ne-ionizante, există o multitudine de posibilități ca ele să creeze probleme de sănătate.

Într-un final, părerile sunt împărțite: unii spun că folosirea tehnologiei din ziua de azi este sigură și nu produce probleme de sănătate, iar alții contrariul. Totuși, este bine să fii precaut când vine vorba de sănătatea ta. Pană la urmă ea este cea mai importantă!

Din dorința de a ajuta oamenii, dar și din pasiunea pentru natură și tehnologie, am creat website-ul www.natutech.ro pe care te invit să-l explorezi!

Andrei Tătaru, student la medicină în anul 1 la Târgu-Mureș*

 Sursele pentru acest articol includ:

  • https://www.radiationhealthrisks.com/bluetooth-technology-radiation/
  • https://www.healthline.com/health/emf#TOC_TITLE_HDR_1
  • https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/radiation/electromagnetic-fields-fact-sheet
  • https://viataverdeviu.ro/radiatii-smartphonice/
  • https://emf911.com/what-is-emf/
  • https://www.health.com/condition/cancer/bluetooth-wireless-headphones-cancer
  • https://www.radiationhealthrisks.com/bluetooth-vs-wired-headphones-radiation-which-safer/
  • https://www.defendershield.com/10-facts-health-dangers-wifi/
  • https://www.defendershield.com/are-wireless-bluetooth-headphones-safe
  • https://beatemf.com/is-bluetooth-safe-for-brain/

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *