Dimitru Pârvulescu este convins că dacă în viitorul guvern portofoliul de ministru al Economiei sau Energiei va fi dat altei formațiuni politice, vor apărea întârzieri în ceea ce privește punerea în aplicare a programul de restructurare și de investiții al Complexului Oltenia. „Dacă vin alții, cu altă doctrină, va fi o problemă. Sper să existe continuitate ministerială. Ne așteaptă vremuri grele. Îmi doresc să rămân Virgil Popescu ministru. A înțeles care este problema cu această companie. Îmi doresc ca ministrul să rămână al PNL”, spune liderul FNME. Dumitru Pârvulescu așteaptă să fie instalat noul guvern, să fie votat bugetul țării, după care, liderii sindicali să demareze negocieri cu administrația Complexului Oltenia privind majorări salariale pentru angajații companiei. Potrivit liderului FNME, Complexul Energetic Oltenia a mers bine, în ultima perioadă, a vândut energie la prețuri bune pe Piața Zilei Următoare. Dumitru Pârvulescu spune că CEO ar fi putut avea vânzări și mai mari, dacă nu ar fi existat blocajul din mai multe cariere în ceea ce privește fronturile de lucru. Dacă s-ar fi extras o cantitate mai mare de cărbune și producția de energie ar fi fost pe măsură.
0 322