Dezvăluiri

ÎNGRIJORARE în rândul primarilor: Cine cheltuie bani pentru persoanele aflate în izolare o face pe PROPRIA RĂSPUNDERE!

Primarul oraşului Tismana atrage atenţia că edilii nu au, în acest moment, cadrul legal care să le permită să aloce fonduri din bugetul local pentru a suporta cheltuiala cu persoanele aflate în izolare din cauza coronavirusului.

La Tismana, sunt 35 de persoane aflate în izolare. Marian Slivilescu se plânge că marea problemă cu care se confruntă este că nu există cadrul legal privind alocarea de bani din bugetul local pentru a le asigura cele necesare în cele 14 zile, cât oamenii trebuie să stea în case. Edilul spune că a trimis adresă la Prefectură, în care a anunțat că nu va mai cheltui bani publici până când nu vor apărea reglementări în acest sens. Şi la Tismana, au apărut probleme cu cetăţeni care nu au respectat restricțiile de circulație impuse pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirilor de coronavirus. Este vorba de 5-6 persoane care au ieșit din case fără să aibă o justificare urgentă sau în posesie adeverințe sau declarații pe proprie răspundere, așa cum cer autoritățile pe perioada stării de urgență. Toate au fost amendate de oamenii legii.

Care e situaţia la Runcu şi Bălăneşti

Adi Câmpeanu se așteaptă ca, de la 1 Mai, proprietarii de pensiuni din comuna Runcu să fie afectați, dacă va continua pandemia de coronavirus. Edilul speră ca guvernanții să intervină și să-i ajute. 33 de persoane se află în izolare la domiciliu la Runcu. Adi Câmpeanu spune că numărul e mic în comparație cu cel al cetățenilor plecați la muncă în străinătate, peste 500. Primarul susţine că cetățenii sunt disciplinați. Respectă atât restricțiile de cirulație, cât și pe cele de izolare, impuse de autorități. În comuna Bălănești nu au apărut probleme. 17 persoane, împreună cu familiile, sunt în autorizolare. Ovidiu Pungan se aşteaptă ca, în perioada următoare, să mai vină și alți cetățeni acasă, care au fost plecaţi la muncă în străinătate. Autoritățile locale monitorizează și persoanele vârstnice, care au interdicții de circulație.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *