Primarul Gheorghe Epure a povestit, joi, într-o conferință de presă, la sediul PSD Gorj, că a întâmpinat tot felul de probleme, inclusiv de cadastru, așa că nu putut face investiții de stabilizare a stâncilor din zona Peșterii Polovragi. În plus, edilul spune că a încercat să preia inclusiv un drum forestier de la Direcția Silvică, în lungime de 4 kilometri, pentru a putea pune plase de protecție, dar nu a reușit. Gheorghe Epure afirmă că singurele soluții pentru protejarea turiștilor în zona Peșterii Polovragi sunt amplasarea de plase de protecție și realizarea unui tunel pe sub stâncile aflate deasupra drumului. Edilul spune că investiția ar putea fi realizată în parteneriat cu Direcția Silvică. În ceea ce privește proiectele în domeniul turismului, edilul și-a propus să amenajeze o parcare în fața mănăstirii. În plus, pentru a atrage cât mai mulți turiști, vrea să convingă cetățeni din comună să plimbe cu căruțele persoanele care vin să viziteze Cheile Oltețului și mănăstirea Polovragi. Pentru următorii ani, Gheorghe Epure și-a propus să finalizeze de asfaltat drumurile din comună. Ar mai avea circa 20 de kilometri.
0 183