În ultima ședință de CL Bustuchin, secretarul acestui organism le-a citit consilierilor o adresă venită de la Prefectura Gorj prin care Instituția Prefectului avertiza CL că proiectul de buget este incomplet și netransparent. Mai exact, din proiect lipsesc anexele la investiții și la anumite surse de venit. Prefectura cerea astfel completarea proiectului de buget, dând exemplu bugetul municipiului București care avea aceste prevederi. Secretarul nu a luat nicio măsură în ședință.
Se menționa și situația legata de clubul de fotbal, care are prevăzute sponsorizări dar sumele nu au intrat în buget și nu se știe dacă vor intra vreodată.
Se mai cerea revocarea hotărârii de CL Bustuchin prin care a fost desemnat Ion Ciocea sa angajeze avocați în orice fel de procese. Mai exact, Ion Ciocea nu are drept să angajeze orice avocat pentru orice spețe, inclusiv unele împotriva CL.
Primarul Ciocea a refuzat însă să facă ceea ce i-a indicat Prefectura transmițând un răspuns către instituția prefectului în care vorbea de una așa-zis complot al consilierului prefectului Dondera cu fostul viceprimar, care a câștigat toate procesele cu CL.