Dezvăluiri

VIDEO. Senatorul Iordache și consilierul de stat Popescu joacă țonțoroiul pe Gorjul muribund! „Dacă se ia curentul, să nu ne oprim! Da?”

Pentru cine n-a mai fost demult prin Gorj, pentru cine nu citește decât ce-i livrează feizbucul și nu se uită decât la „Mireasa” și „Acces direct”, dar a văzut imaginile cu sârba în care s-au prins senatorul liberal Ion Iordache și consilierul de stat Iulian Popescu, poate crede că județul e în plină dezvoltare, iar politicienii și-au șters sudoarea de pe frunte, după o săptămână istovitoare în care au trudit pentru populime și s-au băgat în horă să se destindă și să arate că n-au uitat ”boboru’”. În realitate, momentul a fost unul de un penibil absolut, cu cei doi politicieni țopăind pe muzică la căpătâiul unui județ muribund. CE Oltenia tocmai a concediat aproape 800 de salariați, iar până la finele anului previziunile sunt și mai sumbre, dacă luăm în calcul doar viitorul pecetluit al companiei energetice, fără să ne raportăm la ce impact poate avea închiderea de capacități a acesteia pentru economia adiacentă.

Guvernul României și-a asumat un plan de închidere a capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune, iar Ministerul Energiei a pus deja în consultare publică proiectul actului normativ pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată salariaților CE Oltenia care urmează a fi disponibilizați prin concedieri colective efectuate în baza planului de disponibilizare.

Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, anunță că, compania nu mai poate funcționa cu toate cele patru termocentrale, în condițiile în care, oricum, cele de la Rovinari și Turceni au pornite două, respectiv un grup energetic, de mai multe săptămâni, iar Ișalnița e pe zero de două luni.

Varianta oficială a Planului de restructurare și decarbonare a CE Oltenia, notificat, anul trecut, Comisiei Europene, dar încă neaprobat, prevede închiderea unor cariere miniere, până în 2026, iar legea privind pensionarea minerilor și energeticienilor la 52 de ani, din momentul promulgării, accelerează calendarul reducerii de personal cu mai mult de 3.000 de persoane, până la finalul acestui an.

În spațiul public, politicienii vând iluzii despre proiectele și miliardele de euro care ar urma să vină în Gorj din bugetul UE.

În acest context sumbru, senatorul liberal Ion Iordache și consilierul de stat Iulian Popescu au arătat că le pasă și s-au băgat la o sârbă, la inaugurarea unei cunoscute stâne pe Transalpina.

”Hai la treabă!” și ”Îmi pasă de Gorj!” sunt sloganurile folosite de cei doi liberali în campaniile electorale trecute, însă acum au rămas doar niște expresii golite de sens și conținut.

Ca o ironie la tot ce se întâmplă în Gorj, în timp ce cei doi politicieni dănțuiau în horă, solistul îi îndeamnă să nu se oprească nici dacă se ia curentul: ”Dacă se ia curentul, să nu ne oprim! Da?”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *