Eveniment

Femeia de 37 de ani dată cu capul de asfalt în față la cofetăria Dacia, a depus plângere!

Târgujianca snopită în bătaie și dată cu capul de asfalt, agresiunea având loc marți în centrul municipiului Târgu Jiu, a depus plângere la poliție. IPJ Gorj a confirmat că o femeie de 37 de ani a depus plângere pentru lovire și alte violențe. Dar și faptul că cercetările continuă.

Pe înregistrare, se poate vedea cum două persoane se năpustesc asupra unei femei și o lovesc cu pumni și picioarele, o trag de păr și o dau cu capul de asfalt. „Băi, dar nu sare nimeni, ce naiba? Nu se poate așa ceva!”, se aude pe înregistrarea făcută de un martor care trecea cu mașina prin zonă. În cadru mai apar trei persoane, însă acestea nu intervin.

Una dintre agresoare continuă să lovească victima până când, pe imagini e surprins momentul în care un polițist local intervine în viteză. Conform IPJ Gorj, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, pentru provocare și participare la scandal, în valoare totală de 2.600 de lei.

„Ne-am sesizat din oficiu, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *