
Jaful de vineri seară de la casa de pariuri din Târgu Jiu are încă autor necunoscut. Bărbatul care a dat lovitura a sustras 5000 de lei de la casa de pariuri și a reușit să de-a rapid lovitura, în doar un minut acesta încasând și dispărând cu banii. Polițiștii care îl caută pe autor, au ridicat imaginile de pe camerele video din zonă, dar de trei zile e liniște. Tâlhăria nu s-a elucidat deși salariată de la casa de pariuri a dat detalii polițiștilor despre autor, bărbatul fiind cel care a amenințat-o cu un cuțit, motiv pentru care i-a dat toți banii din casierie.
„În seara zilei de 1 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, după ce un bărbat a pătruns în incinta unei case de pariuri, de pe raza municipiului Târgu Jiu, iar prin amenințare, a sustras o sumă de bani din casa de marcat. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal”, a anunțat, duminică, reprezentanții IPJ Gorj.
Ultimul jaf de acest gen din Târgu Jiu a fost înregistrat în 2019, iar la scurt timp autorul a fost prins.




