EvenimentUltima oră

Fiul judecătoarei de la Novaci, Mihai Dafinescu, condamnat la ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Fiul președintei Judecătoriei Novaci a fost condamnat, vineri, în primă instanță, la 4 ani, 6 luni și 20 zile închisoare, pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Anul trecut, pe 19 august, Mihai Dafinescu a lovit mortal cu mașina o femeie de 52 de ani din Novaci, care se întorcea acasă de la muncă, însoțită de fiul ei adolescent. După ce a fugit de la locul accidentului, poliția a organizat filtre pe drumurile din județ. Mihai Dafinescu s-a predat a doua zi la poliție. Deși trecuseră multe ore de la accident, încă mai avea urme că a consumat alcool.

„Dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare (…) dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. Dispune contopirea celor două pedepse mai sus aplicate inculpatului și stabilește pedeapsa rezultantă finală de executat pentru inculpatul Dafinescu Mihai, la 4 ani, 6 luni si 20 zile închisoare”, se arată în sentința Judecătoriei Craiova.
în plus, instanța i-a interzis să mai conducă autovehicule timp de 2 ani de la executarea pedepsei și a menținut măsura arestului la domiciliu.

„Constată că latura civilă face obiectul dosarului nr. 23884/215/2021 al Judecătoriei Craiova, în urma disjungerii din prezenta cauză. în temeiul art. 274 alin.l Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 15.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat”, potrivit minutei judecătorești.

Sentința Judecătoriei Craiova nu este definitivă.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Cam putin pentru ce a facut si cum s-a conportat! Sau copilul mamei are alergie la traiul in detentie.
    Poate acolo va intalni vreun condamnat judecat de mama sa si vor depana inpreuna amintiri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *