Portretul lui Constantin Brâncuși din Parcul Central Târgu Jiu, realizat în cadrul unui festival de artă stradală a fost vandalizat din nou. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz. “Referitor la vandalizarea unei picturi din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu – Biroul de Investigații Criminale au deschis un doar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.