Nu se mai știe data la care va fi aprobat Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Dacă Gigel Jianu, membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, spunea că în decembrie sau în ianuarie, Ion Rușeț, consilier în cadrul companiei, se ferește să mai avanseze vreo dată certă privind aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia 2021 – 2026.
De avizarea Planului depinde acordarea unui nou ajutor financiar pentru colosul energetic, în vederea achitării taxei de poluare. Este vprba de câteva sute de milioane de euro pentru plata certificatelor de CO2 aferente producției de energiei din anul 2021. Dacă Planul de restructurare nu va fi aprobat de Comsia Europeană, compania va trebui să ramburseze și ultimul ajutor primit de la Ministerul Finanțelor și care a avut o valoare de peste 240 de milioane de euro.
Și planul de investiții al Complexului Energetic Oltenia ar putea fi pus în pericol. Este de amintit că la nivelul companiei s-a aprobat construirea a două grupuri energetice pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița, precum și a opt parcuri fotovoltaice pe haldele de steril de la Jilț, Pinoasa, Rovinari Est, Tismana 1 și Tismana 2 sau la fostele depozite de zgură și cenușă de la sucursalele electrocentrale de la Rovinari, Turceni și Ișalnița. Pentru parcurile fotovoltaice este deja asigurat un buget de peste 670 de milioane de euro, din care cea mai mare partea a sumelor vor veni de la Fondul de Modernizare. =