Eveniment

Descoperirea făcută de polițiști în cazul unui șofer din Turceni, testat cu aparatul DrugTest

Un bărbat de 34 de ani, din orașul Turceni, s-a ales cu dosar penal, duminică, după ce s-a urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost pozitiv şi a fost dus la spital pentru recoltarea de probe pentru a se stabili ce substanțe a consumat. Șoferul a primit și o amendă, pentru că a ieșit din casă fără să aibă declarația pe propria răspundere. „La data de 26 aprilie, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Negomir au depistat în flagrant delict un bărbat de 34 de ani, din orașul Turceni, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 674 B Negomir, iar în urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat că acesta se afla sub influența unor substanțe psihoactive, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge și de urină în vederea stabilirii concentrației și tipului substanțelor consumate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare 3/2020, întrucât nu avea asupra sa declarație pe propria răspundere”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Două aparate DrugTest sunt în dotarea polițiștilor rutieri din Gorj. Oamenii legii avertizează că, pe lângă riscul producerii unui accident rutier, cei care conduc un autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive, riscă şi închisoarea de la 1 la 5 ani.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *