Ultima oră

Depozit de lemne din Urdari amendat și cu marfa confiscată de polițiștii gorjeni

La data de 18 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au acționat alături de reprezentanți ai Ocolului Silvic Turceni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite în domeniul silvic.

Cu această ocazie s-a efectuat un control la un depozit de material lemnos aparținând unei societăți comerciale, pe raza comunei Urdari, iar în urma inventarierii stocurilor de masă lemnoasă existente, a rezultat că agentul economic a deținut cantitatea de aproximativ 9 mc cherestea rășinoase fără documente de proveniență.

Față de societatea comercială a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea faptică a cantității totale de cherestea rășinoase, în valoare de aproximativ 8.000 lei.

În cursul aceleiași zile, polițiștii au constatat că reprezentanți ai unei societăți comerciale din comuna Bustuchin, au transportat cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 4 mc lemn de foc, specie gorun, cu avizul de însoțire expirat.

Astfel, societatea comercială a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantității de material lemnos, în valoare de 723 de lei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *