Sport

Meciul dintre Viitorul Pandurii și Ripensia Timișoara s-a terminat la egalitate

Meciul dintre Viitorul Pandurii și Ripensia, din etapa a 17-a a Ligii 2, antepenultima a sezonului regular, s-a terminat la scorul de 0-0, deși roș-galbenii au avut trei mingi trimise în bară.

Florian Fabian a apreciat că punctul obținut astăzi la Târgu Jiu este important, dar, așa cum a tot declarat, are regretul că elevii săi nu au marcat.

Jucătorii Ripensiei s-au achitat de sarcinile de joc, spune Fabian

Antrenorul Ripensiei a apreciat că meciul, singurul terminat fără gol marcat în această etapă, a fost unul echilibrat.

”Un meci echilibrat, de ambele părți. Cu ocazii de ambele părți și sunt mulțumit de faptul că jucătorii au avut o determinare foarte bună, organizare de joc, au făcut în mare măsură ce le-am cerut. Păcat de ocaziile noastre care au fost mai clare, nefructificate. Dar, cred că norocul ne va surâde cu alte ocazii, dacă nu ne va surâde astăzi. Un punct important pentru noi, cu o echipă bună, cu un antrenor care are un stil ofensiv și-l felicit cu această ocazie”, a spus Fabian.

În meciul de la Târgu Jiu, Ripensia a trimis mingea de trei ori în bară, prin Tudor Călin (9), Raul Vidrăsan (72) și Alexandru Piftor (84). Viitorul Pandurii a avut o ocazie mare prin Dodoi (15), a cerut un penalty la o acțiune a lui Vulpe (36), a înscris prin Felipe Acosta (67), dar golul a fost anulat pentru o poziție de offside, dar și timișorenii au solicitat un penalty în prelungiri, la un henț al lui Core, dar nici de această dată arbitrul nu a dat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *