Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia au lăsat pe ultima sută de metri negocierile pentru salarii. Salariații se întreabă dacă va fi timp pentru astfel de discuții esențiale, având în vedere că în data de 14 martie negocierile pentru noul Contract colectiv de muncă vor trebuie să fie încheiate. Este data asumată de către sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia. Este de precizat că vor mai rămâne două săptămâni care ar trebui să fie rezervate redactării și depunerii la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în vederea înregistrării. Era necesară o rezervă de două săptămâni în cazul în care ITM va solicita unele modificări.
Cert este că administraţia Complexului Energetic Oltenia și sindicatele mai au la dispoziție doar o săptămână pentru a stabili majorarea salariilor și cuantumul acesteia. Șefii companiei energetice s-au arătat dispuși să negocieze o creștere de lefuri, însă numai dintr-o singură cifră și nu din două, așa cum au anunțat sindicatele.
Trebuie să fie indentificate și sursele financiare care vor putea să fie folosite pentru o majorare consistentă a salariilor la Complexul Energetic Oltenia, așa cum își doresc toate cele patru federații reprezentative. Nu este exclus, prin urmare, să se ajungă cu negocierile la Ministerul Energiei pentru identificarea de fonduri.