Politică

Parcarea și podul de la Lainici. PREFECT: Nu ne putem aștepta la miracole

Constructorul care realizează parcarea și podul de la Lainici a revenit pe șantier. Se lucrează la amenajarea parcării pentru ca, în noaptea de Înviere, credincioșii care vor veni la mănăstire să-și poată parca mașinile.

Potrivit prefectului de Gorj, Marcel Iacobescu, deocamdată, nu se poate turna încă asfalt la parcarea de la Lainici, pentru că vremea nu este favorabilă. Au apărut probleme și cu aprovizionarea cu materiale de construcții pentru continuarea lucrărilor la pod. Reprezentanții CNAIR caută soluții. „Este o săptămână marcată de miracolul Învierii, dar nu ne putem aștepta la miracole în ceea ce privește parcarea sau podul de la Lainici. Constructorul lucrează la parcare, să niveleze stratul de pietriș care este turnat pe jos, încercând să pregătească parcarea pentru a fi cât de cât în regulă pentru toți vizitatorii care o să fie, în noaptea de Înviere, la mânăstire. Nu se poate turna asfalt în această perioadă. Și timpul este nefavorabil. Trebuie să fie temperaturi de 8-10 grade ca să toarne asfaltul. În ceea ce privește podul, există restricții de tonaj. În această perioadă se face o expertiză la podul provizoriu. Se dorește ca, în perioada următoare, CNAIR să permită autovehiculelor care transportă materiale de construcții pentru parcare să folosească acel pod. Probabil, după Paște, se va acorda o autorizație provizorie de circulație pentru anumite autovehicule. E nevoie de mașini de mare tonaj care să transporte asfaltul pentru parcare. Trebuie turnat în anumite condiții, nu poate fi dus cu roaba acolo”, a conchis Marcel Iacobescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *