Polițiștii locali au acordat sprijin pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil, pe str. Luncilor din municipiul Târgu Jiu, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile de ploaie și vânt din data de 11 iunie a.c.
Mai mulți cetățeni din municipiul Târgu Jiu, str. Luncilor, au sunat la Dispeceratul Poliției Locale Târgu Jiu pentru a sesiza că pe carosabil au căzut doi copaci care obstrucționau traficul rutier din zona respectivă.
Au fost anunțate, în acest sens, instituțiile abilitate să soluționeze aspectele sesizate.
De asemenea, la fața locului a fost trimis și un echipaj de ordine publică pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul producerii calamităților naturale, izolarea perimetrului afectat, până la remedierea problemei, în scopul protejării vieții și a integrității fizice a persoanelor.
Colegii noștri nu au ezitat în a sprjini cetățenii pentru degajarea carosabilului.
Nu au fost înregistrate pagube umane sau materiale iar traficul rutier a fost reluat în cel mai scurt timp.
0 749