Monden

Doi târgujieni sunt MARII CÂȘTIGĂTORI ai emisiunii TE CUNOSC DE UNDEVA: „Cine s-ar fi așteptat sa câștigăm noi”

Încă un sezon Te cunosc de undeva s-a încheiat, iar marii câștigători sunt Emi și Cuza, asta după ce ieri seară s-a anunțat cine intră în posesia voucherului în valoare de 15.000 de euro, bani de vor fi donați unei cauze nobile

 

Te cunosc de undeva, sezonul 17, și-a ales câștigătorii iar aceștia sunt Emi și Cuza. Cei doi s-au luptat în marea finală împreună cu Alexia Țalavutis și Dima Trofim, dar și cu Florin Ristei împreună cu Ilona Brezoianu, însă în urma votului publicului, Emi și Cuza au devenit câștigătorii acestui sezon.

Cuza și Emi, reacții după ce au câștigat Te cunosc de undeva, sezonul 17

Au fost emoții uriașe pentru concurenți, căci cu toții și-au dorit să ajungă în finală și să câștige voucherul în valoare de 15.000 de euro, bani ce vor fi donați unei familii greu încercate și care are nevoie cu adevărat de această sumă de bani.

După terminarea celui de-al 17-lea sezon, Emi și Cuza au venit și cu reacții pe rețelele de socializare, acolo unde le-au povestit fanilor de acasă ce a însemnat pentru ei show-ul de la Antena 1, aici unde au avut parte de cele mai mari provocări de până acum.

”Cine s-ar fi așteptat sa câștigăm noi @tecunoscdeundeva.oficial …sigur noi nu…Un carusel de emoții și munca ce a durat peste 2 luni dar din fericire s-a încheiat asa…cu noi bucuroși printre confetii. Wow! @emi.ntz ești un băiat ok și un munte de prietenie și talent 🤣. Mulțumesc întregii echipe Te Cunosc care au fost ca o familie pentru noi….dar în special le mulțumesc oamenilor care ne-au acceptat asa imperfecti. Va mulțumim!”, a scris Cuza pe rețelele de socializare în dreptul imaginilor în care apare alături de Emi.

”Am castigaaaaat!! ❤️❤️🔥🔥🥳Cam asta a fost si experienta @tecunoscdeundeva.oficial , alaturi de cel mai bun prieten si partener al meu, @cuza.nt , caruia ii multumesc pentru alte amintiri frumoase, pe care le-am adaugat in albumul vietii noastre!!
Am cunoscut niste oameni geniali, super talentati – colegii sau adversarii nostri, ca nu stiu cum sa ii numesc de fapt 🤣🤣 care din punctul meu de vedere au fost castigatori cu totii, si serios, oricare dintre cele 8 echipe ar fi meritat sa castige!!”, a scris Emi pe Instagram.

”Multumim antrenorilor, care ne-au oferit cele mai bune sfaturi si au incercat sa ne ajute cu tot ce au putut, pentru a ne fi mai usor!
Echipele de la machiaj si de la costume au avut un vibe atatttt de misto si au avut atat de multa rabdare cu noi si ne-au facut intotdeauna sa ne simtim super bine si confortabil!!
Echipa de productie : de la reporteri, pana la cameramani, pana la regizori si producatori – Genial cu totul, multumim din suflet!
Sper ca v-ati bucurat alaturi de noi si v-am facut sambetele mai frumoase! Love u all – fani, admiratori si hateri !! ❤️❤️❤️”, a mai zis Emi.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *