Dezvăluiri

Iarba de Mătăsari, produs de lux! Matsalubris rupe piața și taie scump bălăriile din comună

Firma de salubrizare a CL Mătăsari rupe piața. La prețuri nu la servicii de calitate. Subliniază acest lucru chiar fostul viceprimar al comunei, Ion Buzărin, care demonstrează că banii publici se scurg spre această societate, în timp ce comunitatea are doar de pierdut.

„PSD-PNL Mătăsari continuă să-și bată joc de oameni, pe banii lor, pentru a plăti ,,lipitorii de afișe” din Matsalubris! Peste 1,8 miliarde fără TVA a plătit primăria Mătăsari către S.C Matsalubris în prima jumătate a anului 2022 doar pentru cosit iarbă pe domeniul public! Cu cele mai profitabile 3 motocositoare din lume, SC Matsalubris a încasat 187.527 lei fără TVA de la primăria Mătăsari, fără ca noi cetățenii să ne bucurăm de prea mult de spațiu verde cosit la timp”, a transmis alesul USR.

Potrivit consilierului, Primăria Mătăsari refuză în continuare să respecte Legea și să pună în aplicare măsurile impuse de Curtea de Conturi privind delegarea acestor servicii de întreținere spații verzi, deratizare și dezinsecție, plătind în continuare din bugetul local mulți banii către aceste firme de casă, fără să încheie un contract de delegare a serviciilor prin care aceste firme să răspundă de calitatea serviciilor prestate!

De 22 de ani situația este la fel în Mătăsari. Vorbim de lucrări supraevaluate și multă nepăsare în ceea ce privește bună gestionare a banului public.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *