Evoluție cel puțin ciudată a concursului pentru ocuparea unui post vacant de brancardier la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. A avut loc proba scrisă a concursului pentru ocuparea postului respectiv. Din cei 11 candidați, 7 s-au retras înaintea probei scrise. Aceasta a avut un singur promovat. Este vorba de un candidat care a depus cerere de anonimizare, pentru a nu i se face public numele în timpul desfășurării concursului.
Alți 3 candidați care au participat totuși la concurs au primit punctaje foarte mici și au fost respinși. Singurul candidat promovat au obținut un punctaj la limită pentru promovarea probei scrise. Este vorba de 50 de puncte. Dacă nu vor fi probleme cu soluționarea contestațiilor, interviul este programat pe 31 august.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu mai sunt în derulare alte două concursuri de angajare cu un număr mare de angajați. Este vorba de două concursuri pentru încadrarea de infirmiere debutante și asistente medicale debutante. Pentru posturile respective sunt admiși peste 230 de candidați.