Pompierii din Vâlcea intervin, joi, la un incendiu izbucnit la un tablou electric din incinta Hidrocentralei Turnu, din localitatea Călimăneşti. Pompierii intervin cu mai multe stingătoare cu pulbere, ventilatoare şi aparate de respirat. Până acum nu au fost identificate victime, iar avaria nu afectează alimentarea cu energie.
„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la un tablou electric din interiorul staţiei de 10,5 kv din interiorul Hidrocentralei Turnu din localitatea Călimăneşti”, a transmis, joi, ISU Vâlcea.