Eveniment

Primarul de Mătăsari a scăpat, definitiv, de vicele de la USR! Sentința surprinzătoare a CA Craiova

După ce la fond, Ion Buzarin, viceprimarul USR de Mătăsari a câștigat procesul intentat primăriei dar și consiliului local, o instanță a Curții de Apel Craiova a întors sentința în defavoarea alesului local, îndepărtat din funcție pentru că deranja interesele edilului PSD. Buzarin a pierdut și o dată cu el comunitatea locală, comuna Mătăsari fiind codașă în ceea ce privește investițiile ori confortul localnicilor. Viceprimarul s-a declarat dezamăgit de sentința judecătorilor din Bănie, cunoscuți pentru astfel de decizii contrare celor luate la instanțele din Gorj.

„Curtea de apel Craiova a admis Recursul înaintat de Primăria Mătăsari! Deși am mari dubi privind această decizie, nu vreau să comentez decizia unei Instanțe Judecătorești! Dar asta nu înseamnă că pot să trec cu vederea cum 3 Judecători au considerat întemeiat motivul de eliberare din funcția de viceprimar prin care practic am adus la cunoștință cetățenilor decizia primăriei de concesionare a unui teren pentru o platformă de gunoi, considerând fără nici o probă că am denigrat și defăimat Primarul comunei Mătăsari.

Practic prin această decizie, Instanta încurajează lipsa transparenței într-o instituție publică și diminuează drastic libertatea de exprimare prevăzută în Constituția României!!! Vom lupta în continuare din postura de consilieri locali( atât cât ne permit atribuțiile ) prin depunere de proiecte și inițiative ce pot duce la dezvoltarea Comunei Mătăsari și bunăstarea cetățenilor. Astăzi au decis ei!!

În 2024 vor decide oamenii, prin vot deschis, dacă mai continuă cu această administrație care își bate joc anual de bugetul local și refuză în continuare fără explicați investițiile cu bani europeni chiar și pe cele aprobate”, a transmis consilierul USR.

„Suntem trimiși în Consiliul Local prin votul cetățenilor și răspundem conform Constituției doar în fața alegătorilor, nu în fața primarului sau grupurilor de interese. Dacă peste 650 de cetățeni nu au fost de acord prin semnătură cu acea platformă de gunoi, nu am decât să fiu onorat că am putut duce la îndeplinire doleanțele acestora, chiar dacă acest lucru m-a costat funcția de Viceprimar”, a concluzionat fostul viceprimar de Mătăsari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *