Actualitate

În ce stadiu se află construcția McDonald’s de la Târgu Jiu

Viitoarea unitate de tip fast-food McDonald’s de la Târgu Jiu începe să capete contur. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a prezentat pe pagina sa de Facebook câteva fotografii cu stadiul investiției, dar și informații pentru cei care așteaptă deschiderea acestei unități. Romanescu a spus că McDonald’s va funcționa la Târgu Jiu din luna decembrie. „Pentru că suntem, în continuare, întrebați despre stadiul în care se află restaurantul McDonald’s, iată că lucrările înaintează rapid, zona devenind una de mare interes pentru cetățeni.
Municipiul Târgu Jiu se extinde, pe strada Muncii, unde se află și restaurantul amintit, efectuându-se, în curând, lucrări pentru introducerea canalizării pluviale și menajere. Au fost făcute exproprieri în acest sens, modul în care funcționează canalizarea întregului oraș urmând a se îmbunătăți considerabil. Așa cum am spus, în zonă va funcționa, din luna decembrie, restaurantul McDonald’s. Există un interes crescut față de obiectivele de aici, pornind de la cunoscutul restaurant, Mall sau Dedeman, în jurul cărora s-au dezvoltat și continuă să se dezvolte noi afaceri“, a declarat primarul Romanescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *