O serie de noi operații vor fi efectuate la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, în cadrul noii secții de neurochirurgie.
Dr. Coldușu Dragoș, medic specialist neurochirurg, a explicat că se va începe cu operații de hernie de disc și de extirpare a unor tumori cerebrale simple: „Momentan, așteptăm partea de instrumentar și, apoi, pe partea de chirurgia coloanei spinale am susținea Secției de Ortopedie, pentru că am nevoie de ajutor.
O să dezvoltăm mult mai chirurgia spinală. Sper să facem parte la partea de hernii de disc, stenoze de canal, unde în multe cazuri pacientul are nevoie de operație atunci când apar deficitele neurologice. Acestea vor fi operațiile cu care vom începe. După ce personalul se va obișnui, atunci vom putea urca la un alt nivel. În chirurgia cerebrală începem cu tumori simple, mai superficiale, ca, apoi, să prindem mai mult curaj și să începem cu o patologie mai gravă“.
Medicul specialist a precizat că este nevoie și de o pregătire a personalului: „Sunt operații care se pot realiza singur, dar ai mai multă siguranță când este și un coleg. O să pot să fac intervenții nu atât de complicate. Pe lângă partea operatorie, pacientul trebuie să meargă la Terapie Intensivă, unde pacientul poate că trebuie îngrijit în alt fel. Trebuie să învățăm toți acești pași. La fel este și pe partea clinică, atunci când pacientul ajunge pe secție“.