Constantin Mitrescu spune că grupurile CE Oltenia care vor intra în conservare nu vor mai putea fi pornite. Președintele Sindicatului Energia Rovinari afirmă că dacă vor fi oprite, în doar câteva luni se vor degrada, vor fi ciuruite de rugină. Constantin Mitrescu susține că CE Oltenia ar trebui să suporte costuri uriașe cu conservarea grupurilor. “O conservare înseamnă o investiție imensă, adică să aduci blocul energetic într-o stare astfel încât să nu se degradeze în timp. Să bagi antioxidanți pe țevi, pe cazan, să gresezi ulei în turbine. Deci, e un proces cu investiții majore, dacă ar fi să fie făcut ideal, astfel încât blocul energetic pe care îl aduci într-o stare de conservare să nu se degradeze în timp, pentru că au o uzură foarte mare, atunci când stau. Pur și simplu oxidează, ruginesc și ajung în câteva luni de le mănâncă rugina din interior, se fac ciur. Foarte greu se face acest lucru, nu poți să bagi atâția bani în substanțele chimice, să-l aduci într-o stare de conservare și după o lună să-l pornești iar, să pierzi tot. De obicei, în România cum se face conservarea, e lăsat așa cum e, oprit și fără personal de întreținere și dacă vrei să-l pornești peste 6,7 luni, o să constați că e făcut praf. Așa vorbeam cu colegii de la Mintia că e un an de când s-a oprit și nu mai e nicio șansă să mai poată fi pornit un grup de acolo”, a afirmat liderul sindical.
Se vor diminua sute de locuri de muncă
Constantin Mitrescu susține că numărul locurilor de muncă din cadrul CE Oltenia se va diminua cu 300-400, dacă de la 1 ianuarie vor intra în conservare cele două grupuri de la Rovinari și Turceni. “Dacă era rezervă tehnică, blocurile acestea aveau personal atașat pentru fiecare grup. Nu se făcea nicio diminuare a personalului, fiecare grup avea personalul pe 5 ture, era blocul pornit, oprit, făcut probe cu el, chiar dacă nu funcționa, îl țineau la cald, astfel încât când cerea dispeceratul național, să și pornească, să nu fie probleme. Pur și simplu, blocul era mai la un ralanti. Conservare înseamnă că, din start, se pierde personalul pe aceste grupuri. Automat, începând din 1 ianuarie 2023, cele 2 grupuri, unul de la Turceni, unul de la Rovinari, nu vor mai avea arondat personal. E vorba de vreo 150-200 de locuri de muncă mai puțin. Dacă până acum se vorbea că imediat cum ies la pensie, vor fi angajări pe perioadă determinată pentru a înlocui personalul, acum o să iasă la pensie 150, 200 de oameni și nu vor mai fi făcute angajări”, a adăugat președintele Sindicatului Energia Rovinari.