Dezvăluiri

„Perla” CEO funcționează cu un singur grup energetic

„Perla” Complexului Energetic Oltenia, Sucursala Electrocentrale Rovinari, funcționează, în momentul de față, cu un singur grup energetic. Este vorba de blocul energetic numărul 4. Așadar, grupurile energetice 3 și 6 sunt închise, cu toate că ar putea să producă energie electrică, dacă ar fi solicitate de către Dispeceratul Energetic Național și, desigur, dacă ar fi disponibile și cantitățile necesare de cărbune. Este de amintit că grupul energetic numărul 5 de la Termocentrala Rovinari nu este încă disponibil, având în vedere lucrările de modernizare.

În ultimele zile Complexul Energetic Oltenia a urcat un loc în clasamentul național al producătorilor de energie electrică. Astfel, compania energetică se află acum pe locul al patrulea, la un pas de podium. Energia pe bază de cărbune este influențată de evoluția în piață a centralelor eoliene.

În momentul de față, la Complexul Energetic Oltenia sunt pornite doar patru grupuri energetice. La Sucursala Electrocentrale de la Rovinari este în funcțiune un grup energetic, la Termocentrala de la Turceni sunt în funcțiune două grupuri energetice, iar la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița este pornit un bloc energetic.

La Termocentrala de la Rovinari se produce energie cu ajutorul blocului energetic numărul 4. La Termocentrala de la Turceni sunt pornite grupurile energetice numerele 4 și 5. La Sucursala de la Ișalnița asigură producția de energie grupul energetic numărul 7. Livrările medii sunt de 700 de MW.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *