
Poliţia Judeţeană Argeş anunţă, vineri după-amiază, că poliţiştii fac cercetări cu privire la un incident care a avut loc într-o pădure din judeţ, unde lucrători silvici au fost atacaţi cu o drujbă şi un topor de mai multe persoane pe care le-au prins la furat lemn. Imagini cu agresiunea au fost postate de un bărbat, pe Facebook.
,,La data de 17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, între cinci lucrători silvici şi mai multe persoane a izbucnit un conflict. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii, iar din verificările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în punctul Plăişor din localitatea Dragoslavele, cinci lucrători silvici au depistat trei adulţi şi un minor, care transportau material lemnos, cu două atelaje hipo, fără documente legale. Persoanele în cauză au devenit agresive şi i-au ameninţat pe lucrătorii silvici cu drujba şi un obiect tăietor”; transmite IPJ Argeş




