În seara zilei de 26 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un tânăr, de 28 de ani, din Municipiul Motru, în timp ce conducea un moped pe raza localității de domiciliu, într-o curbă la stânga a pierdut controlul acestuia, s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul pentru colectarea apei pluviale, suferind leziuni ușoare.
Cu ocazia verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, mopedul nu este înregistrat în circulație, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, fără a poseda permis de conducere și vătămare corporal din culpă.