Rovinel Pîrvulescu, fostul șef de post de la Dănești, a decedat la vârsta de 64 de ani. Comitetul Executiv al Filialei ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a A.N.C.M.R.R. din M.A.I. a anunțat cu tristețe, durere și regret, astăzi, trecerea în neființă a celui care a fost plt.adj.șef. Rovinel Pîrvulescu.
De altfel, acesta a activat în cadrul IPJ Gorj, la Poliția Municipală Târgu Jiu, pe judiciar și a fost și șef de post la Dănești. Trupul neînsuflețit al fostului polițist se află depus la casa părintească din comuna Arcani, sat Cîmpofeni. Ceremonia religioasă va avea loc vineri, la orele 12,00 iar înmormântarea la cimitirul din satul Cîmpofeni.
„Suntem alături de familiile îndoliate și ne exprimăm regretul pentru pierderea camaradului nostru. Dumnezeu să-l odihnească în liniște si pace”, au transmis Rezerviștii MAI.




