Eveniment

A doua oară când SAJ Gorj rămâne fără medic pe tura de noapte!

Viața bolnavilor din Gorj este o loterie, în nopțile în care la Serviciului de Ambulanță Județean nu este programat niciun medic. A fost a doua oară când șefii instituției au lăsat Serviciul de Ambulanță Județean fără niciun medic în tura de noapte. S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, de la ora 20.00 la ora 08,00. În tot județul, respectiv la stația centrală de la Târgu Jiu și la substațiile din județ nu a fost disponibil un medic.

Lipsa unui medic de pe ambulanță este în defavoarea pacienților care nu pot beneficia de anumite tratamente medicale și de un anumit tip de autospecială. În momentul de față sunt trei medici care lucrează la Dispecerat și trei care fac activitate de teren. Cei care merg cu salvările pe teren nu sunt însă tot timpul disponibili și, astfel, se ajunge în situația ca ture întregi să funcționeze fără medic. Serviciul de Ambulanță Județean a tot scos la concurs posturile de medic, însă nu s-a prezentat nimeni. Niciun manager nu a reușit să găsească soluții pentru atragerea de personal specializat. Până acum s-a reușit încadrarea unui magazioner.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *