Zsombor Vajda, vicepreşedintele AEP, a fost desemnat preşedinte interimar, după ce Toni Greblă a fost demis de parlament. Vajda susţine că îşi asumă „cu responsabilitate și determinare misiunea de a asigura un proces electoral corect și transparent”.
„Cu respect față de fiecare cetățean și cu devotament față de principiile democratice, Autoritatea Electorală Permanentă își îndeplinește atribuțiile cu responsabilitate și profesionalism, asigurând organizarea alegerilor în conformitate cu legea, în condiții de transparență și egalitate pentru toți cetățenii. Prin acest interimat, îmi asum cu responsabilitate și determinare misiunea de a asigura un proces electoral corect și transparent, astfel încât fiecare cetățean să aibă certitudinea că votul său este respectat, alegerile se desfășoară fără compromisuri, iar democrația își păstrează integritatea”, a declarat Zsombor Vajda, citat într-un comunicat al Autorității Electorale Permanente, preluat de Agerpres.
Totodată, conducerea interimară a Autorității Electorale Permanente asigură opinia publică și alegătorii că activitatea AEP va continua „în condiții normale”, pentru a duce la îndeplinire misiunea, viziunea, atribuțiile prevăzute de lege și rolul de garant al alegerilor libere și corecte.
„Alături de Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă va asigura derularea pregătirilor specifice organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale din acest an cu imparțialitate, profesionalism, transparență și corectitudine, astfel încât scrutinul să se desfășoare în cele mai bune condiții, cu respectarea standardelor europene și internaționale în domeniu. Având în vedere provocările și îngrijorările existente la nivelul societății cu privire la integritatea proceselor electorale, Autoritatea Electorală Permanentă va acționa strict în limitele legii și în cooperare cu celelalte instituții ale statului responsabile de desfășurarea alegerilor”, se arată în comunicat, potrivit sursei.
Potrivit Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, organizarea alegerilor prezidențiale este coordonată de Biroul Electoral Central (BEC), care are competența principală în supravegherea desfășurării scrutinului și asigurarea respectării legalității procesului electoral, aminteşte comunicatul citat de Agerpres.
„Conform Legii nr. 370/2004, BEC coordonează activitatea birourilor electorale județene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, asigurând aplicarea unitară a dispozițiilor legale în materie electorală”.
Autoritatea Electorală Permanentă, prin structurile sale, va continua să sprijine desfășurarea procesului electoral și să asigure implementarea prevederilor legale privind finanțarea campaniilor electorale, a mai arătat sursa citată.