Un cetăţean român cu domiciliul în SUA a fost reținut sâmbătă seară de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc, după ce o fetiță în vârstă de trei ani a ajuns drogată la spital, în Constanţa, în urma consumării unor jeleuri la un salon cosmetic.
Românul reținut este suspectat că a livrat jeleuri cu THC (Tetrahidrocannabinol) la deschiderea salonului.
„La data de 06.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroului de Combatere a Traficului de Droguri Constanța au dispus reținerea unui inculpat (cetățean roman cu domiciliul în SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 29 iunie – 6 iulie 2024, acesta a deținut și oferit droguri de risc sub forma unor jeleuri conținând THC”, se arată într-un comunicat DIICOT, transmis duminică.