Actualitate

A început restaurarea statuii Ecaterinei Teodoroiu

Statuia Ecaterinei Teodoroiu, din cartierul CAM, din municipiul Târgu Jiu, a intrat într-un proces de restaurare. „Statuia Ecaterinei Teodoroiu, un obiectiv important al comunității noastre, intră, începând de astăzi, într-un amplu proces de conservare și restaurare. Realizată în anul 1978, de către sculptorița Iulia Oniță, statuia este amplasată pe bulevardul ce poartă numele eroinei de la Jiu, vis-a-vis de Școala Generală „Ecaterina Teodoroiu”. Lucrările de conservare-restaurare vor fi executate de societatea Metamorfozys S.R.L. din Alba Iulia, costurile totale ale intervenției ridicându-se la suma de 59.345,75 lei, fără TVA. Intervențiile vor consta, în ceea ce privește statuia din bronz, în îndepărtarea ancasărilor, închiderea fisurilor, patinarea și aplicarea unui strat de protecție, iar în ceea ce privește piedestalul și soclul, în curățarea, biocidarea, injectarea fisurilor, relipirea pieselor desprinse, reîntregirea volumetrică a piedestalului și hidrofugare. Termenul de finalizare a intervențiilor este data de 29.10.2022“, a transmis viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Gabriel Coica.

Monumentul are două componente principale. „Monumentul este format din două elemente distinctive, respectiv statuia, realizată din bronz, și piedestalul și baza acestuia, realizate din travertin. În centru se află poziționată statuia eroinei, îmbrăcată în uniforma de campanie, într-o postură de repaus, cu arma la picior“, a mai precizat Gabriel Coica.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *