
Un bărbat a ajuns la spital, după ce a intrat cu autoturismul într-un buldoexcavator staţionat în afara părţii carosabile, pe un drum din judeţul Dâmboviţa. Testul de alcoolemie pe care i l-au făcut poliţiştii a arătat că bărbatul era în stare avansată de ebrietate.
Accidentul rutier a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 29 noiembrie, în comuna Vulcana-Pandele din judeţul Dâmboviţa. „Din verificările preliminare, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, de 43 de ani, din comuna Vulcana-Pandele, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 712, în localitatea Vulcana-Pandele, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat într-un buldoexcavator staţionat în afara părţii carosabile”, informează oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa.




