
Un bărbat de 38 de ani a fost arestat preventiv vineri, după ce a provocat un accident rutier în parcarea unui mall din Florești, județul Cluj, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Șoferul, care nu deținea permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit de pe carosabil și a lovit mai întâi un stâlp de iluminat public, apoi peretele unui magazin, potrivit unui comunicat al IPJ.




