Ultima oră

A MURIT pacienta din ambulanța care a căzut de pe un pod, la Bălești!

Pacienta infectată cu SARS-CoV-2, aflată în ambulanța care a fost implicată într-un accident rutier pe raza comunei Bălești, miercuri seara, a murit, noaptea trecută, în jurul orei 1,00. În urma investigațiilor imagistice se constatase că femeia suferise o traumă toracică, după ce ambulanța care o transporta de la Orșova la Tg-Jiu a căzut de pe un pod la Cornești, și s-a decis transferul acesteia la spitalul de la Tg-Cărbunești.

Potrivit unor surse medicale, la scurt timp după plecarea ambulanței, aceasta a fost întoarsă din drum și a fost ținută, timp de 2 ore în fața Unității de Primiri Urgențe de la Tg-Jiu. La miezul nopții, pacienta aflată în ambulanță a făcut stop cardiorespirator și, deși a fost resuscitată minute în șir, a decedat.

Tot în cursul nopții, s-a hotărât ca ambulanțierul care conducea ambulanța de la Mehedinți, implicată în accident, să fie transferat la un spital din Craiova. Bărbatul prezenta o traumă toracica și de bazin, avea sternul și mai multe coaste rupte și o lamă sânge în plămân.

Medicul de pe ambulanță are fracturat un antebraț, iar asistentul prezenta fractură deschisă la un picior și ambii se află internați în spitalul din Tg-Jiu.

UPDATE: Femeia decedată, în vârstă de 67 de ani, a fost ținută într-un container, până în această dimineață. Ambulanțierul a fost transferat, cu elicopterul, de la Craiova, la un spital din București, iar medicul și asistentul, au ajuns la spitalul din Dr.Tr. Severin.

 

 

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *