Un bărbatul a căzut, ieri, cu maşina de la mai bine de zece metri, de pe un pod aflat în lucru. Şoferul a ieşit, iniţial, de pe un drum judeţean şi a ajuns pe bucata de autostradă neterminată, ignorând total balizele care interziceau trecerea. Şoferul a scăpat cu viaţă. Accidentul s-a produs în Buzău, pe un tronson al autostrăzii A7 aflat în construcţie.
Șoferul a ieşit de pe un drum judeţean şi a intrat pe tronsonul aflat în lucru, ignorând balizele care interzic accesul. La un moment dat, însă, asfaltul s-a terminat, iar şoferul a încercat să frâneze în ultimul moment, însă a fost prea târziu.
Maşina a plonjat într-o grindă metalică a podului şi a căzut în gol. Din fericire, bărbatul a scăpat cu viaţă după ce autoturismul a căzut pe roţi, lucru care i-ar fi atenuat semnificativ căderea.