
Femeia a ajuns inculpată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, iar instanța a condamnat-o la patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani. Hotărârea a fost pronunțată la 4 septembrie 2026.
Plângerea care a declanșat ancheta
Potrivit rechizitoriului, pe 15 februarie 2024, femeia a sesizat Poliția orașului Turceni și a reclamat că bărbatul cu care avea o relație ar fi constrâns-o fizic să îi dea bijuteriile pe care le purta: un inel, o brățară, cercei și un lănțișor din aur.
Inițial, ancheta a vizat mai multe infracțiuni, printre care lovirea sau alte violențe, tentativă la viol și tâlhărie. Bărbatul a fost reținut, iar ulterior Judecătoria a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
Ulterior, femeia și-a retras plângerea pentru lovire și tentativă la viol, însă și-a menținut declarația referitoare la bijuterii. În același timp, anchetatorii au continuat verificările.
În timpul audierilor, femeia le-a mărturisit polițiștilor că disensiunile au apărut în timpul unui act sexual cu năbădăi: „I-a încuiat ușa dormitorului în care se aflau, spunându-i că nu o lasă să plece și vrea să mai facă dragoste cu ea. In acel moment, …….. a tras de după patul din cameră mai multe chingi (sfoară plată), care erau prinse cu șuruburi de pat și i-a spus că vrea să o lege.
Tot cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată, ……… a declarat că s-a speriat foarte tare și i-a spus că nu vrea să facă dragoste în acest fel, iar el s-a enervat și în mod spontan a lovit-o cu palma de două ori peste față, după care a împins-o în pat. În tot acest timp amândoi erau complet dezbrăcați și în cameră funcționa o boxă care reda muzică la un volum mare.
După acțiunile agresive ale inculpatului, ……… a căzut în pat, bărbatul s-a urcat peste ea, aceasta fiind cu fața în sus și a reușit să o lege de mâini și de picioare, de fiecare membru separat.
În tot acest timp persoana vătămată a țipat și l-a rugat pesă o lase în pace, dar acesta nu a reacționat și a continuat activitatea.
Datorită faptului că persoana vătămată striga și țipa, bărbatul a lovit-o de mai multe ori eu palmele peste față și i-a spus să nu mai țipe.
După ce a legat-o cu chingile respective, i-a spus că vrea să facă sex anal cu aceasta și că a legat-o în acest mod“, se arată în rechizitoriu.
Interceptările au schimbat situația din dosar
Un element important al anchetei l-au constituit convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică.
Într-o discuție cu o altă femeie, persoana cercetată recunoaște că a oferit polițiștilor o versiune falsă cu privire la modul în care i-au fost luate bijuteriile.
„…într-adevăr c-am, l-am mințit atuncea”, a spus aceasta în timpul conversației, referindu-se la declarația dată anchetatorilor.
Mai mult, în aceeași discuție, femeia a precizat că a mințit în legătură cu faptul că bărbatul i-ar fi sucit mâna și că ar fi amenințat-o că îi taie degetul dacă nu îi dă inelul.
„…i-am spus că mi-a sucit mâna la spate în care asta nu s-a întâmplat sau cu inelu că vai domne că dacă nu-i dau inelu îmi taie degetu și el n-a folosit cuvintele eștea”, a declarat aceasta în conversația interceptată.
Într-o altă convorbire, purtată chiar cu bărbatul reclamat, acesta îi cere să spună anchetatorilor că bijuteriile i-au fost date de bunăvoie.
„Nu știu iubirea mea să spui că nu ți l-am luat cu forța, spui că tu mi l-ai dat!”, se arată în interceptarea redată în dosar.
În aceeași conversație, femeia recunoaște din nou că a mințit cu privire la presupusele amenințări.
Instanța: sesizarea penală a fost nereală
Potrivit hotărârii, instanța a reținut că femeia a indus în eroare organele de urmărire penală prin sesizarea făcută în legătură cu presupusa tâlhărie.
„Sesizarea este nereală, deoarece inculpata a reclamat o infracțiune gravă (tâlhărie prin constrângere fizică), deși în realitate bunurile (bijuteriile din aur) au fost predate de bunăvoie, neexistând violențe sau amenințări”, se arată în hotărârea judecătorească.
Instanța a apreciat că fapta a creat „o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției” și a determinat declanșarea unor proceduri judiciare împotriva bărbatului reclamat.
Judecătorii au mai reținut că inculpata a acționat cu intenție directă, întrucât „cunoștea că sesizarea este nereală”.
Patru luni de închisoare, cu suspendare
Femeia a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, ceea ce a dus la reducerea limitelor de pedeapsă. Pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, legea prevede închisoarea de la șase luni la trei ani sau amendă.
Instanța a condamnat-o la patru luni de închisoare, însă a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de doi ani.
„Deşi aplicarea unei pedepse este necesară, scopul educativ şi preventiv poate fi realizat fără punerea în executare a acesteia”, a motivat instanța decizia de suspendare.
Pe durata termenului de supraveghere, femeia trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv să se prezinte la Serviciul de Probațiune și să urmeze un program de reintegrare socială. De asemenea, aceasta va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Plopșoru sau al Școlii Gimnaziale Plopșoru.
Totodată, instanța a obligat-o la plata sumei de 1.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.



