Eveniment

Accident cu patru victime, în Târgu-Jiu, provocat de o tânără șoferiță

O mașină în care erau patru persoane s-a izbit violent de un stâlp, în noaptea de duminică spre luni, pe centura de ocolire a municipiului Târgu-Jiu. La volan se afla o tânără de 22 de ani, care nu ar fi adaptat viteza în curbă. „În noaptea de 24/25 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, despre faptul că, pe centura de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 22 de ani, din orașul Bumbești Jiu, conducea un autoturism, din direcția Turcinești, către Piața Centrală, din Târgu-Jiu, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, atât conducătoarea auto, cât și alți trei pasageri aflați în autovehicul, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, comuna Jupânești și municipiul Târgu-Jiu au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Tânăra șoferiță a fost testată cu etilotestul, stabilindu-se că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat Victor Țuhașu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *