Un accident grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, în intersecția din cartierul Bârsesti, la ieșirea din Tg-Jiu. Două mașini au fost implicate, sunt șapte victime, iar o persoana a avut nevoie de descarcerare.
„Intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs in municipiul Tg-Jiu, cartier Ursați, în care au fost implicate 2 autovehicule.
La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si 3 ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj echipajele de interventie constatând că în în evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane. Trei persoane au suferit leziuni, dintre care una a rămas incarcerată.
S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimei, concomitent cu operațiunile de acordare a primului ajutor calificat pentru celelalte 2 persoane”, anunță ISU Gorj.
Cele 3 persoane sunt constiente, cooperante și urmează să fie transportate la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Tg-Jiu. Celelalte 4 persoane au fost evaluate medical la fata locului, dar au refuzat sa fie transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Gorj.
Acesta este al doilea accident grav care a avut loc astăzi, după cel de la Câlnic, în urma căruia un tânăr de 26 de ani a decedat.