În seara de 21 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 66 Broșteni.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 20 de ani, din Ionești, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Plopșoru, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și acroșând un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea conducatorului auto în vârstă de 20 de ani și a altor doi pasageri-un barbat de 20 de ani și o tânără de 15 ani, cu toții fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.