
Procesul de pregătire a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu trebuie să fie finalizat până anul viitor, când este așteptat avizul necesar pentru acreditare. Cele mai mari probleme sunt legate de asigurarea circuitelor potrivit legislației actuale. Spitalul Județean dispune de clădiri construite în urmă cu zeci de ani când erau valabile alte standarde. Prin urmare, trebuie realizate modificările necesare pentru ca imobilele să corespundă cu standardele actuale.




