Dezvăluiri

Activitatea PENALĂ de la Transloc, opere complete! Prejudiciu uriaș: deratizare fantomă; au dispărut 7 tone de fier vechi din autobuzele casate; închirieri și compensație ilegală!

Șefii societății de transport public Transloc SA sunt în campanie de imagine și postează un clip în care arată autobuzele și troleibuzele ruginite care au circulat în Tg-Jiu, până anul trecut, și pe cele noi, achiziționate în urma unui proiect pe care și-l arogă pe nedrept. De fapt, scamiștii din PNL și din Consiliul Local Tg-Jiu, înainte de a-i felicita pe uzurpatori ar trebui să consulte HCL nr.138 din 30 martie 2015 prin care a fost aprobată documentația și indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiții ”Reabilitare, modernizare și extindere sistem de transport public în comun prin troleibuz, Municipiul Tg-Jiu”, în valoare totală estimată de 165 de milioane de lei. Hotărârea este adoptată în vremea când primar al municipiului Tg-Jiu era Florin Cârciumaru și este semnată de secretarul general actual Grigorie Jianu.

Cu alte cuvinte, proiectul de modernizare a transportului public, cu care se împăunează acum ”echipa câștigătoare”, strâns unită în jurul primarului Romanescu, a fost demarat cu doi ani înainte ca aceasta să preia conducerea Municipiului Tg-Jiu, de către primarul Cârciumaru.

 

Mihai Paraschiv, directorul general al Transloc SA, girat în funcție de primarul Marcel Romanescu, postează autobuzele închiriate și, ulterior, cumpărate de la unul din partenerii săi de afaceri, respectiv de la finul său, frumos colorate la Strad`Art, să nu se vadă rugina.

În schimb, nimeni, adică nici Paraschiv, nici Transloc și nici ”echipa câștigătoare”, nu anunță noii membri din CA, deși, în urma finalizării selecției, data de 21 octombrie 2022, a fost termenul limită de întocmire a Raportului privind numirile finale și clasificarea candidaților în ordinea descrescătoare a punctajului final. Însă cum în AGA a Transloc SA sunt consilierii Emilian George David și Ion Slivilescu, din aceeași garnitură de scamiști & habarniști, care au aterizat în Consiliul Local fără să aibă habar de administrație, nimic nu e surprinzător.

Nici pe ordinea de zi a Consiliului Local Tg-Jiu nu este nimic, niciun proiect de hotărâre, deși ședința ordinară ar trebui să aibă loc luni, 31 octombrie. Niciun consilier al așa zisei opoziții nu zice nimic, pentru că, de fapt, cu toții sunt la putere, adică niște accesorii insesizabile ale primarului Romanescu.

Consiliul de Administrație, în totală necunoștință de cauză, a aprobat pe 19 octombrie, o hotărâre prin care a luat act de decizia Ministerului Finanțelor de respingere a plângerii prealabile împotriva dispozițiilor obligatorii dispuse de ANAF – Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în urma unui control finalizat, în decembrie anul trecut, care a relevant mai multe încălcări a legislației în domeniul fiscal, și îl împuternicește pe directorul societății să le ducă la îndeplinire, în termen de 6 luni (?!). Practic, administratorii l-au împuternicit pe Paraschiv să le conteste în instanță, doar a fost mufată la încasare avocata de casă a directorului. Mai clar, habarniștii din CA nu puteau da un termen pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor peste termenul impus de inspectorii Ministerului de Finanțe, de 60 de zile.

Trebuie spus că, acel control efectuat de inspectorii financiari ai ANAF – Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova a fost dispus de către organele judiciare, care au în lucru, încă din 2020, un dosar penal în care sunt anchetate fapte de natură penală prin care s-a prejudiciat societatea de transport public. Mai mult, la finalul controlului, inspectorii financiari au sesizat și ei DNA.

Deratizare fantomă

A plătit peste 45.000 de lei pentru deratizări firmei Toxic Company SRLdin Uricani, deși nu era autorizată în vederea efectuării operațiunilor de deratizare și nu avea salariați. De fapt, deratizarea a fost făcută de angajații Transloc, cărora li s-a pus la dispoziție niște soluții.

În urma controlului, inspectorii financiari au lăsat ca măsură directorului general al societății să informeze Consiliul de Administrație al societății că patrimoniul acesteia a fost diminuat, prin plata nelegală a facturilor emise, în sumă totală de 45.060 lei, către Toxic Company SRL, pentru servicii de dezinfecție și deratizare achiziționate în perioada martie 2020 – martie 2021, contrar prevederilor legale, și să fie identificate persoanele responsabile, în vederea recuperării prejudiciului. Termenul fixat pentru ducerea la îndeplinire a măsurii a fost 60 de zile.

Cum au dispărut 7 tone de fier vechi din autobuzele casate

Paraschiv mai are toleibuzele și autobuzele vechi doar în poze și filmulețe pentru imaginea sa, pentru că banii reprezentând contravaloarea acestora, în urma casării, nu se regăsesc în contabilitatea Transloc SA. E vorba despre cantitatea de 7.030 kg materiale rezultate în urma dezmembrării a opt mijloace de transport pentru care nu există procese verbale de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, acestea nefiind înregistrate evidența financiar-contabilă și nici veniturile din vânzarea acestor materiale nu există. Măsura trasată de inspectorii financiari pentru reîntregirea patrimoniului societății trebuia dusă la îndeplinire în două luni.

Închirieri ilegale…

În perioada septembrie 2020 – iulie 2021 au fost efectuate plăți nelegale, în sumă totală de 291.550 lei cu TVA, către două societăți comerciale, Paritech Systems SRL și Prestoscav Truck SRL, a unui fost partener de afaceri al lui Paraschiv, respectiv a finului acestuia, cu care Transloc a încheiat contractelor de închiriere a unor autobuze urbane, deși niciuna nu avea ca obiect de activitate „transportul rutier de persoane”, și nu erau operatori de transport rutier de persoane.

Totalul plăților efectuate ca urmare a nerespectării prevederilor legale, în sumă totală de 291.550 lei, din care: 123.760 lei către Paritech Systems SRL și 167.790 lei către Prestoscav Truck SRL, reprezintă o pagubă în patrimoniul societății. Inspectorii ANAF au stabilit același termen de 60 de zile pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele responsabile.

Practic, cele două firme au achiziționat și înmatriculat autobuze second- hand din Germania, scoase din uz, cu motoare pe motorină cu un grad ridicat de poluare, uzate fizic și moral, cu puțin timp înainte de a fi puse la dispoziția societății Transloc SA prin contracte ilegale de închiriere și de comodat. Mai mult, Prestoscav Truck SRL Turceni a reușit performanța de a închiria autobuzele GJ-41-PRE, GJ-42-PRE și GJ-43-PRE societății Transloc SA, chiar în ziua înmatriculării acestora –  26.08.2020, exact data la care a fost încheiat și contractul nr. 3607/26.08.2020.

…compensație ilegală

În urma controlului ANAF s-a stabilit că Transloc a primit ilegal o compensație de 2,2 milioane de lei de la municipalitate. Banii au fost executați din contul Transloc de către ANAF și s-au întors în bugetul municipiului Tg-Jiu. Concret, compensația nu se putea lua pentru autobuze închiriate, iar contractele de închiriere au fost încheiate nelegal întrucât Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale stipulează că efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se face de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze și tramvaie, „deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială”. Mai mult, contractele de comodat sunt nelegale deoarece nu au fost încheiate în baza unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, așa cum prevede legea menționată anterior, prin care să fi fost declarată o situație de urgență, determinată de incendii, cutremure, inundații, alte calamități naturale si care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a Municipiului Târgu Jiu sau Transloc SA, să se fi constatat imposibilitatea îndeplinirii de către operatorul de transport a obligațiilor prevăzute în contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local din cauza situației de urgență declarate și să se fi hotărât modificarea și completarea, prin act adițional, a contractului de delegare menționat.

Inspectorii financiari au dispus ca directorul general al societății să informeze administratorii  acesteia în legătură cu diminuarea patrimoniul societății prin înregistrarea unor cheltuieli nelegale în sumă totală de 318.015 lei pentru utilizarea ilegală la prestarea serviciului de transport public local în baza contractului de delegare a gestiunii nr. 29594/05.07.2019 a unor mijloace de transport preluate prin contracte de închiriere și de comodat nelegale, identificarea și aplicarea măsurilor ce se impun pentru recuperarea prejudiciului.

În contextul expus, organele de inspecție economico-financiară au constatat că au fost obținute ilegal venituri de la Municipiul Tg-Jiu în sumă de 2.072.513 lei reprezentând compensații de serviciu public solicitate și încasate necuvenit ca urmare a prestării serviciului de transport public local cu mijloace de transport care nu sunt în proprietatea societății sau a Municipiului Târgu Jiu, nu sunt deținute de acestea prin contracte de leasing, și nu sunt nominalizate în Anexa 5.2 Lista mijloacelor de transport utilizate la prestarea PSO la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local. Toate măsurile dispuse de inspectorii ANAF au ca termen de ducere la îndeplinire 60 de zile, iar faptele prezentate mai sus pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare, gestiune frauduloasă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals și uz de fals.

Claudiu Matei

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *