„Menţine măsura preventivă a arestului dispusă faţă de inculpat. Definitivă”, a decis instanța din Bănie. Adolescentul de 16 ani este acuzat că, în luna septembrie a anului trecut, ar fi înjunghiat un tânăr de 24 de ani, în timp ce se aflau pe o stradă din Târgu-Jiu. Pe 13 ianuarie, Tribunalul Gorj l-a condamnat, pentru tentativă de omor, primind măsura internării într-un centru educativ pe o durată de doi ani. Acesta a atacat decizia. „Deduce din măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ perioada cât inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi arestare preventivă, respectiv de la 11.09.2019 la zi”, a decis prima instanță. Și procurorii sunt nemulțumiți de această decizie, formulând apel. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Craiova, care a stabilit deja două termene, pe 26 februarie și 17 martie. Victima, un bărbat de 24 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital, în stare gravă, în luna septembrie 2019, după ce ar fi fost lovită de minorul de 16 ani, cu un cuțit. Adolescentul a fugit după comiterea faptei, însă a fost prins în scurt timp de polițiști. Dacă apelul va fi respins, minorul și familia sa vor plăti daune morale de 40.000 de lei victimei. „La data de 11 septembrie, poliţişti din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către un bărbat, despre faptul că prietenul său a fost agresat fizic. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 16 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui tânăr de 24 de ani, din municipiu, după care a plecat de la fața locului. În urma căutărilor efectuate de poliţişti, tânărul de 16 ani a fost identificat pe raza municipiului, fiind condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Tânărul rănit a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracțiunea de omor”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj, la începutul anchetei. Înainte să comită fapta, agresorul a fost sancționat de polițiștii locali, în urma unei sesizări primite prin dispeceratul insituției. Oamenii legii au fost chemați pe Aleea Nicolae Titulescu, pentru identificarea mai multor persoane care tulburau liniștea și ordinea publică, între care și adolescentul de 16 ani.
0 147