Ultima oră

Adolescent mort într-un accident. Mașina era condusă de o tânără aflată sub influența drogurilor

Un adolescent de 16 ani a decedat, în noaptea de luni spre marţi, după ce autoturismul în care se afla, condus pe o stradă din municipiul Brăila de o fată în vârstă de 17 ani, a lovit un stâlp de electricitate.

„Din primele cercetări se pare că o tânără în vârstă de 17 ani, din Brăila, ar fi condus un autovehicul pe Şoseaua Baldovinesti, din direcţia strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanţilor, iar la urcarea pe pod, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi acroşat un stâlp situat pe partea dreaptă a sensului de deplasare, după care s-a oprit pe spaţiul verde”, se precizează în comunicat.

La faţa locului a fost identificat un tânăr de 16 ani, din Brăila, care a fost declarat decedat. Tânăra în vârstă de 17 ani a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanţe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital”, mai anunţă IPJ Brăila.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
https://api.clevernt.com/a9087cb8-cfba-11ec-a592-cabfa2a5a2de/