Eveniment

Afaceristul Bloancă, în greva foamei: „Decât să vină cineva să îmi mai dea foc în casa mea, mai bine îmi dau eu foc în Piața Prefecturii!”

„Cei care mi-au dat foc la casă sunt liberi, anchetatorii nu au făcut nimic, iar eu dorm cu rangă la cap de teamă!”, susține gorjeanul care va apela la o măsură extremă de protest, pentru a arăta că sistemul de stat care trebuie să protejeze cetățeanul, în județul nostru, din păcate, nu funcționează. Cosmin Bloancă, om de afaceri din Gorj, a anunțat că va intra, luni dimineață, în grevă foamei, protestul fiind declanșat pe motiv că anchetatorii care trebuiau să investigheze incendierea casei sale, incident care a avut loc cu un an în urmă, și furtul din locuință, nu au făcut nimic. Afaceristul susține că polițistul de caz i-ar fi transmis să nu îl mai sune, să nu îi mai ceară explicații, pentru că va vorbi doar cu avocatul păgubitului, și nu cu acesta.

„Eu sunt un caz fericit, eu îmi permit o altă casă, dar altul ce face?! Altul care nu își permite să își angajeze un avocat. Polițistul care anchetează cazul mi-a zis sa nu îl mai sun, că vorbește doar cu avocatul meu. Se poate așa ceva? În condițiile în care nu are un cerc de suspecți. Eu am nominalizat suspecții, pentru că ei nu au nimic”, a spus Cosmin Bloancă pregătit să se posteze în fața Prefecturii Gorj, luni dimineață, pentru a intra în grevă foamei pe termen nelimitat.

Patru, cinci genți, găsite în spatele casei

„S-a găsit un ADN de femeie. Mi-au spus că trimit doar trei probe pentru ADN, că nu sunt bani pentru mai mult, deși le-am zis că le plătesc eu. Și au mai găsit patru cinci genți în curtea casei. Eu sunt convins că este ADN-ul soției. Am cerut să îi ia probe și ei”, a explicat păgubitul care susține că se simte singur în această luptă inegală cu un sistem făcut să fie împotriva cetățeanului.
„Eu nu aveam asigurare pe casă, dacă aveam nu eram singur. Luptam cot la cot cu firma de asigurare, dar așa sunt singur”, a mai explicat cetățeanul.

Polițistul nu a crezul că Bloancă avea seif în casa incendiată!

Bloancă susține că în cazul său fie este vorba despre o lipsă de profesionalism, fie de nepăsare crasă, fie chiar anchetatorii sunt pe mână cu infractorii. Altfel nu se explică de ce, într-un an de zile, nu s-a depistat un fir pe care să se meargă în această poveste.
„De ce polițistul de caz, venit la fața locului, a încercat să mă convingă că de la instalația electrică mi-a luat foc casa? Să spună că pompierii de caz sunt proști. Când pompierii spun că a fost un foc provocat! Și tu îmi spui asta ca anchetator, mai mult, încerci să mă convingi că nu mi s-au furat bunuri, că nu mi s-a incendiat, cu intenție, locuința. Tu, ca organ de cercetare penală trebuia să fi securizat perimetrul. Dar el mă sună sa mă întrebe ce mi s-a furat din casa când eu eram plecat la Maramureș. I-am zis: „domnule, sunt pe drum, mă întorc din Maramureș. Nu știu ce mi s-a furat”. Când am evaluat pagubele i-am zis că mi-a dispărut seiful. El îmi cerea însă să fac proba că am avut seif în locuința. Avocatul meu a fost martor”, a completat persoana păgubită demonstrând astfel că, în opinia sa, nu s-a vrut să se caute infractorii în acest caz.
„Dacă ar fi un cerc de suspecți față de ce am eu, ar fi bine, dar poliția nu are nimic…Dacă ei se duceau la șase stații peco și ridicau imaginile de pe 30 și 31 decembrie, cu cine a cumpărat la pet sau la canistră combustibil lichid era suficient. Să fi identificat persoanele, sa le fi întrebat ce au făcut cu benzina, cu motorina cumpărată atunci, mi-ar fi demonstrat că aveau intenție să găsească făptașii. Dar nici asta nu s-a făcut”, a completat dezamăgit proprietarul casei incendiate la ieșirea din Târgu Jiu.

A vrut să intre în grevă foamei alături de soție

Cosmin Bloancă a declarat pentru gorjonline.ro că a avut de gând să intre în grevă foamei, de luni, împreună cu soția sa. Urmare a unor probleme de ordin medical, nevasta lui Bloancă a renunțat, pe ultima sută de metri, la protest.
„Soția mea este bolnavă și ea a vrut să facă greva foamei, împreună cu mine. Am zis apoi, la sfatul medicului, să nu ne distrugem amândoi, că eu o să ajung până la distrugere. La banii pe care eu i-am pierdut, în țară, îți trebuie două vieți de om să îi recuperezi. Din păcate prea puțini înțeleg asta. Din acest motiv, am ajuns să dorm cu ranga la cap de frică. Cei care mi-au făcut rău sunt liberi, cum să stau liniștit”, a completat omul de afaceri care dă locuri de muncă gorjenilor, în Anglia.
De altfel, Bloancă a oferit o recompensă de 10.000 de euro celor care au informații legate de făptuitori, adică despre cei care i-au incendiat locuința având informația că proprietarul este plecat din județ pentru Revelion. Nu doar că au incendiat casa plină de camere de supraveghere, ci au furat bunuri de valoare din interior și i-au creeat o stare de temere proprietarului și familiei sale. De un an, anchetatorii nu au făcut nimic pentru depistarea hoților, preferând să închidă ancheta cu AN, bănuiește proprietarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *