Social

Alexandru Mironov, la UCB!

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, programul de studii de licență Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, a organizat în data de 3 mai a.c., Concursul de Olărit, în parteneriat cu Liga Studenților UCB, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Târgu Jiu, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși„ Peștișani.

Concursul a avut ca scop promovarea agroturismului, inițierea în arta olăritului, meșteșugul în care cele trei elemente esențiale: apa, pământul și focul, au prins viață în mâna țăranului român. După prezentarea importanței olăritului în procesul de formare al poporului român și a beneficiilor art-terapiei cu lut asupra sănătății fizice și psihice, elevii și studenții participanți s-au întrecut în prezentarea porturilor populare și în modelarea unor obiecte tradiționale din lut. Lutul – miracolul viu și taina nedescifrată din lumea științei, simbolurile tradiționale și preparatele gustoase făcute după rețeta străbunilor, au trezit interesul tinerilor pentru tradițiile românești.

Facultatea de Științe Economice din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, va organiza vineri, 5 mai, ora 11.00, evenimentul „Societatea, Încotro?”. Conferința este organizată în cadrul programului Târgu-Jiu-Capitala Tineretului 2023. Invitat este domnul profesor Alexandru Mironov. Acțiunea se va desfășura la sediul Universității „Constantin Brâncuși” din strada Tineretului, nr.4, Etaj 4, în Amfiteatru. Alexandru Mironov a fost ministru al Tineretului și Sportului (1993-1996) și secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (2000-2008). A moderat emisiunea „Știință și imaginație”, în prima parte a anilor 1990. De asemenea, Alexandru Mironov a publicat 16 volume și a scris aproximativ o mie de articole cu caracter de popularizare a științei.

„În ştiinţă toate ideile s-au născut dintr-un conflict dramatic între realitate şi încercările noastre de a o înţelege” – Albert Einstein

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *