
Amendă pentru românii care cresc aceste animale în curte și nu le declară!
Fermierii care nu înregistrează porcii în Registrul Agricol riscă amenzi de până la 2.000 de lei, iar pentru încălcări mai grave, sancțiunile pot ajunge până la 6.000 de lei. Sancțiunile vor fi aplicate atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, în urma controalelor efectuate în sectorul de creștere a porcilor. Noua lege urmează să fie adoptată, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.
Amenzi între 1.000 și 2.000 de lei vor fi aplicate pentru:
- Deținerea de porcine fără respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, în ceea ce privește declararea și înregistrarea acestora în Registrul Agricol și, după caz, în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor;
- Nerespectarea reglementărilor legale privind mișcarea porcinelor în perioada de monitorizare pentru pesta porcină africană, conform Anexei II a Regulamentului delegat (UE) 2020/687 al Comisiei Europene;
- Nerespectarea măsurilor impuse de medicul veterinar oficial sau de autoritățile competente, în caz de suspiciune sau confirmare a pestei porcine africane într-o exploatație.
Amenzi între 3.000 și 6.000 de lei vor fi aplicate pentru:
- Importarea sau achiziționarea de porcine din zone afectate de pesta porcină africană, fără respectarea legislației europene și naționale, în special prin comerț intracomunitar;
- Introducerea sau scoaterea de porcine din exploatații care sunt supuse unor restricții sanitare din cauza pestei porcine africane, fără aprobarea medicului veterinar oficial sau a autorităților competente;
- Nepunerea la dispoziție a documentelor necesare pentru ancheta epidemiologică, în cazul unui focar de pestă porcină africană confirmat într-o exploatație;
- Nerespectarea măsurilor de biosecuritate deja semnalate autorităților, precum filtrul sanitar-veterinar, gestionarea corectă a subproduselor de origine animală și alte măsuri de protecție;
- Neraportarea și neaprobarea planului de biosecuritate al unității de către autoritățile competente.




